Mem…
23 FebE o zi buna de plimbat si zambit la soare, chiar daca o faci putin incruntat din cauza luminii prea puternice. Aveam nevoie de un pic de soare dupa atatea zile innorate.
***
Ieri, destinul, cred, m-a purtat intr-o sala de judecata. Toata sedinta am stat in spatele salii, pe o bancuta de la geam si am asteptat sa fiu strigata. La un moment dat, am observat ca judecatorul semana izbitor de bine cu un coleg din clasele I-IV. Mimica, gesturile, vocea, atitudinea, urechiile care i se inroseau mereu cand se enerva, toate astea m-au facut sa zambesc ca o fetita in clasa a II-a. Insa femeia de acum voia sa se ridice de pe scaun si sa strige: Razvan, tu esti? Razvan, poti sa fii tu Marele Judecator si sa ma trimiti in clasa a II-a? Ai putea sa faci asta? Ai putea sa faci o exceptie, o derogare, si sa intorci timpul pentru mine?
Am iesit de nu stiu cate ori din sala ca sa citesc numele judecatorului si de fiecare data m-am intors dezamagita. Nu se numeste Razvan. Nu e Razvan. Chiar si asa, eu ma simteam ca intr-o sala de clasa. Mi-am reluat locul si am inceput sa ma uit atenta la persoanele din incapere. In fata mea erau niste femei de-o seama cu mine, chipuri tinere pe care mi le-am imaginat ca fiind colegele meu. Cu o bancuta in spatele meu se aflau niste persoane mai in varsta, trecute de 40 de ani. Ma simteam ca la o sedinta cu parintii.
Gandul ca as putea fi din nou in clasa a II-a m-a relaxat, m-a “alintat”, m-a facut sa ma simt protejata. Realitatea era alta, dar visul m-a determinat sa ma incapatanez si sa-l intreb totusi pe judecator daca nu cumva el este colegul meu. Mi-a raspuns ca fac o confuzie si spera ca nu m-a necajit foarte tare acel coleg. Am zambit si i-am spus ca nu imi amintesc sa ma fi suparat foarte tare, dar ca era la fel de autoritar ca un judecator. Apoi am iesit din sala, insa o parte din mine simtea nevoia sa-i povesteasca despre Razvan, despre mine, despre Alexandru, Mihaela, Ramona, Andrei, Gabita din clasa a II-a.
))
Voiam sa-i spun ca Razvan voia sa stea cu mine in banca, dar ca, pana la urma, am nimerit, prin tragere la sort, sa stau cu prietenul lui Alexandru si ca nu a fost deloc incantat. De atunci nici nu a mai vorbit cu mine, ci doar prin intermediul prietenului sau, Alexandru.
Vreau sa fiu cea de atunci din nou. Problemele de atunci nu erau atat de mari si de nerezolvat. Vreau un burete ca sa sterg tabla si o creta ca sa scriu data.
…
19 FebDelir in 2
El: Nick
Ea: Pamela
(actiunea se petrece intr-un apartament; ei stau in pat, privesc tavanul si vorbesc)
Pamela: Nick, am auzit ceva. Mi-e frica. Cred ca trebuie sa vina.
Nick: Ce bine! Imi este atat de foame!
Pamela: Nick, oare ce-ar zice daca ne-ar prinde asa?
Nick: Cred ca ar face un atac si ar muri.
Pamela: Nick, hai sa facem dragoste.
Nick: Imi este foame. E timpul sa te imbraci.
Pamela: Nick, aminteste-ti ce ti-a zis unchiul tau despre femeile care se enerveaza usor.
Nick: Pamela, Dana are multe griji: cursurile, job-ul, pe mine. O solicit in fiecare noapte.
Pamela: Bine, Nick. Ne vedem maine. Am atat de multe lucruri sa iti spun ca 10 vieti n -ar fi de ajuns.
Se saruta si isi iau la revedere.
…
17 FebFemeia frumoasa este asemeni unei carti cu pagini de culoarea galbenului ocru, impanata cu povesti triste, dezamagitoare. Uneori, femeia are impresia ca bucuriile calde vin mai tarziu sau, cu siguranta, la sfarsit, dincolo de viata din paginile cartii. Femeia a parcurs cartea pana la pagina 270, a pus un semn si a asezat-o pe raftul bibliotecii. Acum doar rasfoieste printre amintiri.
Pag. 250
“L-am sunat si i-am zis: Buna Nick! Te sarut! Te-am sunat sa-ti spun sa cumperi niste paine cand vii. Buna! Da, da. Azi am terminat mai devreme si sunt in drum spre casa. Cred ca ai facut ceva bun. A inchis. Intr-adevar, in bucatarie mirosea foarte bine. Se simtea mirosul de busuioc proaspat si nucsoara din mancarea aburinda. Ma uitam pe geamul de la bucatarie la Colentina cea aglomerata si imbacsita. Ma descompuneam in bucatarie, iubitule, si intrasem intr-o rutina. Peretii ma strangeau, iar lumea vazuta prin geamul cutiutei noastre de la etajul 6 ma deprima. Dar in multimea aceea iti vedeam chipul si zambeam.
Te asteptam sa-mi spui:
Sunt cativa morti în oras, iubito,
Chiar pentru asta am venit să-ti spun;
Pe catafalc, de caldura-n oras,
Incet, cadavrele se descompun.
Cei vii se misca si ei descompusi,
Cu lutul de caldura asudat;
E miros de cadavre, iubito,
Si azi, chiar sanul tau e mai lasat.
Toarna pe covoare parfume tari,
Adu roze pe tine să le pun;
Sunt cativa morti în oras, iubito,
Si-ncet, cadavrele se descompun…
Dar nu, ai intrat pe usa, m-ai sarutat si mi-ai zis: Dana, stii actele casei de care iti spuneam zilele trecute ca nu le mai gasesc? Nu le-am gasit nici la mama, pe Sorin nu-l intreb ca il cunosc din facultate si nu are cum sa le fi luat el, iar apoi te-ai uitat fix la mine cu o privire intrebatoare. Ti-am raspuns: Nick, termina cu circul asta!
Tags: circ, femeia frumoasa, paine
Sa fim cum ne place!
13 FebNu obisnuiesc sa-mi exprim simpatiile si antipatiile in mod public pentru a evita sa intru in dispute care, inevitabil, devin conflicte personale si care, in cele din urma, se transforma in lupte nesfarsite. Exista bineinteles si exceptii si dintr-un orgoliu naiv simt nevoia sa spun lucruri placute despre oameni care ma surprind frumos.
Evit grosolaniile si condamn si detest efectul de turma pentru ca nu simt nevoia apartenentei la un grup asa doar de dragul de a ne mangaia pe cap. Iar daca 3 prieteni au aruncat cu pietre in X, eu nu voi face asta cu riscul de a nu-i mai avea printre apropiati. O sa raman cu impresia ca am avut de-a face cu niste “animale politice”, nu cu niste oameni, adica acele fiinte rationale, sensibile.
Nu fac compromisuri pentru un loc de munca mai caldut, dar mi-am tavalit orgoliul prin praf de atatea ori din dragoste.
p.s. un text cu un final abrupt pentru ca la mine dragostea are/este ultimul cuvant
)